Revin deci. Eseurile mele despre literatura franceza - uneori chiar despre literatura pur si simplu - isi cer un titlu apt pentru doua directii de sens: o data, trebuie sa acopere tematica eseurilor peste care troneaza. "Enorm si insignifant" desemneaza, de fapt, limitele celor doua registre in care se scrie astazi literatura: minimalismul, care e infrarealist si exploreaza microscopic ceea ce, altfel, pare insignifiant (cu adagiul, platonician daca vreti: nu dati importanta lucrurilor care se vad, cautati inapoia lor) si "maximalis- mul", hiperrealist, care exploreaza de la inaltimi gnomice ratiunea istorica recenta prin intruchipari memorabile (cu adagiul: dati toata importanta lucrurilor care se vad, cautati inaintea lor).
Intre mini- si maxi- exista inca o paradigma scripturala despre care se vorbeste destul de mult la noi, care se practica in siaj: autofictiunea. Desi apare inaintea blogu- rilor, e limpede ca autofictiunea anunta literatura de blog, sprijinita pe doua principii: cel democratic al literaturii de masa, conform caruia oricine stie sa scrie si sa citeasca poate sa publice si sa comenteze ce publica altii (principiu luminist, lipsit pina acum de suport tehnic pentru a se realiza) si cel romantic al autenticitatii, conform caruia valoarea expresivitatii nu depinde de forma.
Mai ramin doua zone de scriitura. Unul poate fi socotit o specie a minimalismului, l-am numit minimalism "Bieder- meier" sau bucolic, pentru un public mai putin sofisticat. Al doilea este o specie de autofictiune, calda sau calduta, numita in Franta literatura Amelie Poulain - ultimul stil prozastic, in ordine cronologica, ajuns pe scena literara in ultimii zece ani. Ambele ilustreaza hemoliza prozei franceze, dar sa nu uitam: forta literaturii franceze vine dintr-o viziune extrem de puternica, pentru ca foarte frecventata, a agoniei. Nu va lasati inselati de aparenta exsanguitate a unui bolnav cronic.
Insignifiantul poate fi egalul enormului, atunci cind literatura devine o practica fenomenologica, in care reali-tatea empirica nu are nici o importanta, totul fiind o afacere de raport cu subiectul. La microscopul reprezentarii mini- maliste, ceea ce se vede incearca sa calmeze si sa ascunda ceea ce se simte, iar rezultatul este o tensiune latenta intre un vaz rationalizabil si o expresie incontrolabila, ca-ntr-o negociere a ratiunii cu deratiunea, intre constient si incon-stient : vechii inamici, ratiunea si simtirea, isi reiau pozitiile intr-un sfirsit de secol incert, care cere atitudinea sceptica, retragerea, demisia, fie ea cu parere de rau, dintr-un angajament monden de-acum inocuu. Enormul poate fi egalul insignifiantului, daca te uiti la ultimul cu binoclul.
Te asezi intr-un an inventat din secolul viitor si scrutezi cu un binoclu cit mai cuprinzator prezentul post-ideologic al lumii occidentale din perspectiva sensului la care fictiunea viitorului iti da dreptul. Este vorba aici de nerabdarea de a vedea realizata istoria, intr-o epoca a nerabdarii generalizate, dar si de nevoia de Istorie in era istoriilor multiple si echi-valente. Literatura care ambitioneaza sa dea sensul acestui prezent al nostru are nevoie de un punct de situare in departarea unui viitor, de unde temerile noastre sa primeasca o explicatie si determinismul sa ne aduca iar calmul de a sti, chiar daca ceea ce aflam e o veste rea. Iarasi, tot de o atitudine sceptica vorbim, chiar daca scriitura mai laxa lasa loc reprezentarilor sa actioneze asupra senzatiilor, chiar daca, de data aceasta, personajul e, spre deosebire de fratele sau minimalist, un om adinc ingropat in Sistem, senzitiv, senzual si sensibil, pe care evenimentul il ia mereu prin surprindere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu